P***** R*** D*****
ReclamantA**** B********
PârâtRespinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstitu?ionalitate a Legii nr. 264/2021, în general, şi a art. I pct. 20 din acest act normativ, în special, cerere formulată de reclamantul P***** R*** D*****- P.F.A. Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Braşov. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului P***** R*** D*****- P.F.A. formulată în contradictoriu cu pârâtul AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ,cerere având ca obiect anularea parţială a Ordinului directorului general al Agenţiei Nationale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 599 din 6 iunie 2022 Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii cererii. Pronunţată astăzi, data de 27.01.2023, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă. PREŞEDINTE, TĂNASE ALINA-ELENA
Hotarare 12/2023 din 27.01.2023Amână pronunţarea la data de 27.01.2023. Pronunţarea se va face în condiţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 20 ianuarie 2023.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.01.2023Amână pronunţarea la data de 20 ianuarie 2023 asupra solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitu?ionalitate invocată de către reclamant şi asupra fondului cauzei. Pronunţarea se va face în condiţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 09 ianuarie 2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2023