A********* R**********
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 Cod procedură penală constată competenţa Judecătoriei Răducăneni, legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1360/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni privind pe inculpatul Amari?icăi Radu-Adrian, cercetat sub aspectul săvâr?irii infrac?iunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C.pen. şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, prev. şi ped. de art. 334 alin. 1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Amari?icăi Radu-Adrian. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Dată în camera de consiliu, azi, 01.07.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara159/2022 din 01.07.2022