D*** P**** C*******
ReclamantT********* B********
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâtul la recalcularea drepturilor salariale ale reclamantului, incepând cu data de 01.08.2016 până la data de 01.05.2017, calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţele de drepturi salariale dintre drepturile salariale recalculate conform prezentei hotărâri şi drepturile salariale efectiv încasate în perioada 01.08.2016-01.05.2017, sume la care se va calcula dobânda legală penalizatoare de la data exigibilităţii fiecărui drept salarial până la data plăţii efective şi care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti Sectia a VIII-a. Pronun?ată azi, 22.09.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 5709/2022 din 22.09.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, faţă de prevederile art. 396 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunţarea pentru 22.09.2022, stabilind că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, motiv pentru care,
Incheiere de sedinta din 08.09.2022lipsa procedura
Incheiere de sedinta din 09.06.2022