C******* C******* D***
InculpatD***** R***** L******
Parte civilăI. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 C.proc.pen., cu reţinerea art. 76 alin. 1, art. 43 alin. 5 şi 79 alin. 3 C.pen., condamnă inculpatul C.C.D., recidivist, la pedeapsa de 4 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, prev. de art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) C.pen. şi art. 41 alin. 1 C.pen. privind recidiva postexecutorie. În temeiul art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi măsurii arestului la domiciliu de la data de 17.10.2021 la data de 11.11.2021. În baza art. 399 alin. 1 C.pen. menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat prin încheierea penală nr. 74/09.11.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca (dosar nr. 20963/211/2021) şi menţinută la datele de 06.01.2022 şi 01.03.2022. II. În temeiul art. 81 alin. 2 şi art. 20 alin. 1 C.proc.pen. constată că numita D.R.L. a renunţat la calitatea procesuală de persoană vătămată şi nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 480 de lei. Conform art. 274 alin. 1 C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu, av. Vlad Maricica, în cuantum de 868 de lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei penale. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispozi?ia inculpatului şi procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 08.04.2022.
Hotarare 439/2022 din 08.04.2022amana pronuntarea pentru data de 08.04.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2022lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 15.03.2022lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 01.03.2022lipsa părţilor
Incheiere de sedinta din 22.02.2022