A**** R****** S******** S* R****** S***
ReclamantH***** C* C***** Î************ F********
PârâtH***** C*****
PârâtAdmite cererea de emitere a ordonanţei de plată, formulată de reclamanta AGRII ROMANIA SRL (fosta S.C. REDOXIM S.R.L.), în contradictoriu cu pârâtul HIRIAN C. CORNEL I.F., H***** C***** şi în consecinţă : Obligă debitorul, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, la plata către creditoare a sumei de 4.524,86 lei, reprezentând debit la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit în cuantum de 0,1% pe zi de întarziere calculate la intreaga suma datorata de la data scadentei (25.11.2020) pe perioada de intarziere dar nu mai mult de 90 de zile si de 0,2% pe zi de intarziere calculate la intreaga suma datorata incepand cu a 90 zi de întârziere şi până la plata efectivă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Blaj, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată potrivit art.402 teza a II –a Cod proc.civ., azi, 23.06.2022.
Hotarare 424/2022 din 23.06.2022Amână pronunţarea la data de 23.06.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2022