I*** C********* D******
InculpatÎn baza art.126 din Constituţia României, art.35, art.41 alin.1 lit.a, Cod procedură penală, constată că Judecătoria Rădăuţi este instanţa competentă funcţional, material şi teritorial să soluţioneze cauza.În baza art.346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul rechizitoriul nr. 4017/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, privind pe inculpatul I.C.D., trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. 1 din Codul penal şi conducere a unui vehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 334 alin. 4 din Codul penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cauzei.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, contestaţie care se depune la Judecătoriei Rădăuţi.Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 21.12.2022.
Incheiere finala dezinvestire 1400/2022 din 21.12.2022