N****** G** V*****
Intimat condamnatP************ F******
PetentAdmite contestaţia la executare formulată de Biroul de Executări Penale al Judecătoriei Pătârlagele, privind executarea sentinţei penale nr. 23/14.02.2022, definitivă la data de 09.03.2022, pronunţată în dosarul nr. 2643/277/2021 al Judecătoriei Pătârlagele ( îndreptată prin încheierea din data de 16.03.2022) şi, în consecinţă: Lămureşte dispozitivul sentinţei penale nr. 23/14.02.2022, definitivă la data de 09.03.2022, pronunţată în dosarul nr. 2643/277/2021 al Judecătoriei Pătârlagele ( îndreptată prin încheierea din data de 16.03.2022), în sensul că perioada ce trebuie dedusă din pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare, aplicată inculpatului NEGOIŢĂ VASILE, este de la data de 03.01.2022 la zi. Cheltuielile judiciare în cuantum de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. MARCU ADRIANA DIANA, rămân în sarcina statului, conform prevederilor art.275 alin. 6 cod proc.penală. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară, respectiv la Tribunalul Buzău, în termen de 3 zile de la data comunicării sentinţei, conform prevederilor art.597 al.7 cod proc.penală. Contestaţia se depune la Judecătoria Pătârlagele. Cercetată în şedinţă publică, conform art.533 alin.1 cod proc.penală, şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.05.2022.
Hotarare 75/2022 din 10.05.2022