N****** M****
ReclamantO***** M****** P*** P*****
PârâtAvând în vedere înscrisurile depuse de UAT Mioveni, pune în vedere reclamantei să îşi precizeze expres şi în scris poziţia procesuală sub sancţiunea suspendării, respectiv dacă înţelege să invoce dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, având în vedere şi faptul că procedura reconstituirii este una specială, derogatorie de la dreptul comun. Totodată, faţă de relaţiile depuse la dosar de UAT Mioveni, revine cu adresă pentru a preciza expres şi în scris care este motivul pentru care cererea formulată de reclamantă la data de 20.03.1991 nu a fost soluţionată, respectiv care este motivul pentru care nu s-a întocmit documentaţia necesară eliberării Titlului de Proprietate, sub sancţiunea amenzii în cuantum maxim pentru conducătorul autorităţii. Prorogă discutarea probei testimoniale şi a probei cu expertiză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09.03.2023, completul C4-4J, sala 2, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2023.
Incheiere de sedinta din 12.01.2023Revine cu adresă către UAT Mioveni. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12.01.2023, completul C4-4J, sala 2, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 20.10.2022Încuviin?ează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. În cadrul probei cu înscrisuri, dispune emiterea unei adrese către UAT M. pentru a preciza dacă terenul men?ionat în cuprinsul cererii de chemare în judecată a făcut obiectul cooperativizării, care este modalitatea de solu?ionare a cererii formulate de reclamantă la data de 20.03.1991, care se va comunica în copie, urmând ca pârâta să înainteze toată documentaţia aferentă acesteia, sub sanc?iunea amenzii în cuantum maxim pentru conducătorul UAT. De asemenea, pune în vedere pârâtei să precizeze în mod expres şi în scris dacă în ceea ce priveşte suprafaţa de teren în litigiu a fost eliberat un proces verbal de punere în posesie, având în vedere că în cuprinsul întâmpinării de la filele 31-32 se afirmă că reclamanta a fost pusă în posesie. Prorogă discutarea restului probelor după administrarea probei cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului încuviin?at, şi acordă termen de judecată la data de 20.10.2022, completul C4-4J, sala 2, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 16.06.2022