T**** J**
InculpatDispune: În baza disp. art.242 Cod procedură penală respinge, ca fiind nefondată, cererea formulată de inculpatul T**** J**, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv - I.P.J. Iaşi, cercetat în dosarul penal nr.100D/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de „trafic de droguri de risc” prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, republicată cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal privind înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă faţă de acesta prin încheierea penală nr.334/JDL/25.11.2022 pronunţată de judecătorul de drepturi ?i libertă?i în dosarul penal nr.6370/99/2022 al Tribunalului, menţinută şi rămasă definitivă prin încheierea penală nr.267/CDL/28.11.2022 pronunţată în dosarul penal nr. 6370/99/2022 al Curţii de Apel Iaşi (mandat de arestare preventivă nr.141/UP/25.11.2022 emis de Tribunalul Iaşi) – cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prevăzută de art.202 alin.4 lit.d) Cod procedură penală. În baza disp.art. 272 Cod procedură penală, suma de 340 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat (delegaţie nr. 28129/09.12.2022 emisă de Baroul Iaşi) va fi achitată Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului, conform disp. art.275 alin.6 Cod procedură penală. În baza dispozi?iilor art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare pentru procuror şi pentru inculpat. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.12.2022, ora 15.00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 354/2022 din 12.12.2022Stabile?te pronun?area la data de 12.12.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei
Incheiere de sedinta din 09.12.2022