M**** A***** V***
InculpatS***** V***** C******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 362 C.proc.pen., raportat la art. 208 C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luate faţă de inculpatul, M**** A***** V***, cetă?ean român, necăsătorit, cu stagiu militar neîndeplinit, studii gimnaziale, elev, pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie”, faptă prev. ?i ped. de art. 233 CP. În temeiul art. 207 alin. 4 şi 7 C.proc.pen. menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpată, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii preventive sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv 09.07.2022. În temeiul art. 215 alin.1, 2 C.proc.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: De asemenea s-a dispus ca, în temeiul art. 215 alin. 1-2 C.proc.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la Judecătoria Timişoara ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la I.P.J. Timiş- Serviciul de Investigaţii Criminale- Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În temeiul art.215 alin.2 lit. a Cod procedură penală impune inculpatului pe durata controlului judiciar să nu părăsească teritoriul României. În temeiul art. 215 alin. 3 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C.proc.pen. supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş – Serviciul de Investigaţii. În temeiul art. 215 alin. 5 C.proc.pen. dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatului, I.P.J. Timiş, I.P.J. Timiş- Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Inspectoratului de Jandarmi Timiş, Poliţiei Comunitare Timiş, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Timiş, Inspectoratului Naţional ai Poliţiei de Frontieră, I.P.J. Timiş - Serviciul Arme şi Muniţii. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.05.2022, ora 14:00.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 11.05.2022