B** B**** C***** V*****
PetentD******* G******* D* A******** S****** S* P******** C******** D********
CreditorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC BULIN CORNEL VASILE, privind pe creditorul urmăritor DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI, şi pe debitoarea Ungureanu Georgeta. Încuviin?ează executarea silită, prin toate formele de executare, a titlului executoriu – Sentinţa nr.557 pronun?ată în data de 07.03.2022 de Tribunalul Dâmboviţa- Secţia 1 Civilă, în dosarul nr.658/120/2022, executarea urmând a se efectua în regim de urgenţă, fără somaţie sau trecerea vreunui termen şi indiferent de locaţia unde se vor afla copiii, motivat de faptul că viaţa, sănatatea şi securitatea copiilor sunt puse în pericol în familie, iar orice zi întârziere poate avea repercusiuni grave asupra acestora, în persoana debitoarei Ungureanu Georgeta, a fost obligată de către creditorul urmăritor DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI la instituirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă pentru minorii Ungureanu Ştefan Theodor şi Ungureanu Ana Maria, la asistent maternal profesionist Şerban Marinela-Cornelia, şi pentru minora Ungureanu Roxana Nicoleta la asistent maternal profesionist Ifrim Dida, minorii urmând să fie identificaţi şi preluaţi în regim de urgenţă de către DGASPC Dâmboviţa, urmând a achita totodată şi toate cheltuielile de executare până la încetarea dosarului de executare la care se adaugă cheltuielile generate de procedura executării silite. Fără cale de atac. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 28.03.2022.
Incheiere de executare silita din 28.03.2022