E******* S***
CreditorC**** I*** C******
DebitorC**** R*****
DebitorDosar nr. 647/175/2022 HOT. 19.08.2022 Respinge contestaţia formulată de reclamanta E******* S*** în contradictoriu cu pârâţii C**** I*** C****** şi C**** R*****, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi C**** I*** C****** şi C**** R***** în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă E******* S*** Dispune adaptarea Convenţiei de Credit nr. HL 12867 din 19.06.2007 modificată prin actele adiţionale nr. 1 din 02.03.2010, respectiv nr. 2 din 21.12.2011 în sensul împărţirii riscului supraadăugat, respectiv a creşterii de peste 52,6% a valorii CHF de la data încheierii convenţiei şi până la data notificării, în mod egal de către părţi, pentru viitor, începând cu data înregistrării notificării din 17.02.2022 şi până la momentul rambursării integrale a creditului. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Aiud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.08.2022.
Hotarare 917/2022 din 19.08.2022Amână pronunţarea la data de 19.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.08.2022amână pronunţarea la data de 05.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.07.2022Amânată pronunţarea la data de 22.07.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.07.2022În vederea emiterii unei adrese la RECOM în vederea efectuării unei anchete sociale la UAT Teiuş penrru a indica situaţia imobilului
Incheiere de sedinta din 14.06.2022