S* E****** R****** A******************** S*
ReclamantS* W***** S**
IntimatAdmite excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţa din oficiu . Declină competenţa de soluţionare a cererii privind anularea hotărârii arbitrale nr.109 din23.07.2021 pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat -Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. 89/10/2021 şi a cererii de suspendare a executării acestei hotărâri, formulate de pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE SA în contradictoriu cu reclamanta WOLCAR SRL, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti-Secţia a II-a Civilă . Constată ivit conflictul negativ de competenţă . Dispune suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia a II-a Civilă în vederea soluţionării conflictului de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, data de 24.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 35/2022 din 24.03.2022