B***** H* V*** L********
InculpatÎn baza art.421 pct.2 lit.a Cpp admite apelul declarat de către inculpatul B. V. L.împotriva s.p. 4034/22.12.2021 a Judecătoriei Baia Mare pe care o desfiinţează în parte în ceea ce priveşte omisiunea reţinerii prev. art.396 alin.10 Cpp, cuantumul pedepsei principale şi al pedepsei complementare şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului B. V.L., săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului, prevăzută în art. 336 alin. (1) din Codul penal,cu reţinerea art.396 alin.10 Cpp de la de 2 ani ?i 6 luni de închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul dispozi?iilor art. 67 alin. (1) din Codul penal, reduce pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută în art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, de la 3 ani ?i 6 luni la 2 ani . Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Cheltuielile judiciare avansate de către stat cu prezentul apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi, 21 martie 2022, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului , prin mijlocire grefei instanţei.
Hotarare 377/2022 din 21.03.2022Pronunţare la 21.03.2021, pentru când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2022