S******* J******* D* U****** "*** I*** C** N*** S******
ReclamantP******** M*******
PârâtM******* P****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, cu sediul în mun. Suceava, str. B-dul 1 Decembrie nr. 1918 nr. 21, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâţii P. M., şi M. P., în calitate de reprezentanţi legali ai minorului M. O. I. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 3450,40 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, a medicamentelor şi a materialelor sanitare de care a beneficiat în perioada 14.04.-25.04.2019, ca urmare a accidentului rutier în care a fost implicat minorul M. O. I. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Darabani. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 28.09.2022.
Hotararecameraconsiliu71/2022 din 28.09.2022În temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 28 septembrie 2022. Potrivit art.396 alin.2 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată, azi – 14 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2022