U******* A************ T********** C***** G******* (**** P******
PetentH***** D****** V*****
IntimatAdmite sesizarea formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Grămeşti, prin primar, privind pe contravenientul-intimat H***** D****** V*****, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea restului neachitat de 290 de lei din amenda contravenţională în cuantum de 300 lei aplicată contravenientului-intimat prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria AP nr.0795006 din data de 26 august 2009 întocmit de Postul de Poliţe Grămeşti cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 19 ore în cadrul Primăriei comunei Grămeşti, jud.Suceava, natura activităţilor ce vor fi prestate de acesta în folosul comunităţii, se va stabili ţinând seama de aptitudinile sale fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale.Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Rădăuţi.Pronunţată azi, 04 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 10/2023 din 04.01.2023