M***** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** B*******
PârâtRespinge excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată prin întâmpinare de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani. Admite acţiunea având ca obiect ,, obligaţie de a face”, formulată de reclamantul M***** M****, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani. Obligă pârâta să emită în favoarea reclamantului decizie de revizuire a pensiei prin stabilirea punctajului mediu anual raportat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în loc de 30 de ani, drepturile de pensie astfel revizuite urmând a fi plătite reclamantului începând cu data de 29.09.2018. Obligă pârâta să achite reclamantului sumele reprezentând diferenţa dintre drepturile de pensie stabilite potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre şi cele efectiv încasate, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data scadenţei până la data achitării integrale a debitului. Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea şi motivele de apel urmând a se depune la Tribunalul Botoşani – Secţia I Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.07.2022.
Hotarare 667/2022 din 11.07.2022Amână pronunţarea la data de 11 iulie 2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 28.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2022Termen pentru a se solicita precizări şi înscrisuri Casei Judeţene de Pensii Botoşani.
Incheiere de sedinta din 30.05.2022