P******* O******* L****
ReclamantR***** M*****
PârâtAdmite cererea formulată de petentul ORAŞUL LUDUŞ, prin primar, în contradictoriu cu intimatul R***** M*****. Înlocuie?te sancţiunea amenzii în cuantum de 290 lei aplicată intimatului prin Procesul-verbal de contravenţie seria PABX nr. 052508 din 19.05.2017, încheiat I.P.J. Alba, cu prestarea de către intimat a unei activităţi în folosul comunităţii pe durata a 32 ore. Activitatea în folosul comunităţii va fi prestată în func?ie de necesită?ile petentului, după caz, în domeniul serviciilor publice, pentru întreţinerea locurilor de agrement, a parcurilor şi a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţilor, desfăşurarea de activităţi în folosul căminelor pentru copii şi bătrâni, al orfelinatelor, creşelor, grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi al altor aşezăminte social-culturale, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice ale intimatului, precum şi de nivelul pregătirii sale profesionale. Ia act că petentul nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Luduş. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 19.04.2022.
Hotarare 185/2022 din 19.04.2022