B******* V*******
InculpatA********* 1
Parte vătămatăÎn baza art.126 din Constituţia României, art.35, art.41 alin.1 lit.a, Cod procedură penală, constată că Judecătoria Rădăuţi este instanţa competentă funcţional, material şi teritorial să soluţioneze cauza.În baza art.346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 626/P/2022 din data de 06 decembrie 2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, privind pe inculpatul B******* V*******, pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protec?ie, faptă prev. şi ped. de art. 47, alin. (1) din Legea nr. 217/2003 şi ameninţare, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 206 alin. (1) din Codul penal, ambele aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal şi art. 44 alin. (1) din Codul penal, persoană vătămată B.O., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cauzei.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, contestaţie care se depune la Judecătoriei Rădăuţi.Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 06.01.2023.
Incheiere finala dezinvestire 15/2023 din 06.01.2023