P** G****** A***
IntimatD******* D* S******* P****** A J******** C***
ApelantAdmite apelul formulat de apelant. Schimbă în tot sentinţa atacată, în sensul că admite în parte plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CJ nr. 2806/26.01.2022 formulată de petentul PGA. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii aplicate prin procesul-verbal seria CJ nr. 2806/26.01.2022 întocmit de către intimat cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat. Respinge cererea petentului PGA cu privire la obligarea intimatului DSPC la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiată. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel. DEFINITIVĂ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 31.10.2022.
Hotarare 1081/2022 din 31.10.2022