B*** I* I***
InculpatÎn temeiul art.278 C.p.p., admite cererea privind îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivul şi considerentele Sentin?ei penale nr.1251/2022 din 14.11.2022 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 6748/221/2022, formulată de apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul Bota Ioan, în sensul că se reţine că suma acordată doamnei avocat Lungu Teodora – apărător desemnat din oficiu este în cuantum de 942 lei şi nu 1622 lei, cum din eroare s-a redactat. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea la dispoziţia procurorului şi a contestatorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22.11.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 22.11.2022În temeiul art.396 alin.2 şi alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul BOTA IOAN, trimis în judecată sub măsura arestului la domiciliu, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art.193 alin.2 C.p. (faptă săvârşită la data de 25.07.2022). În temeiul art.67 alin.1 C.p., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării: - dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, prev. de art.66 alin.1 lit.a) C.p.; - dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 66 alin.1 lit.b) C.p.; - dreptului de a comunica cu persoana vătămată Irimia Maria Aneta şi cu fiica persoanei vătămate: Ianos Denisa Gabriela şi de a se apropia de acestea la o distanţă mai mică de 20 m, prev. de art. 66 alin.1 lit.n) C.p.; - dreptului de a se apropia la o distanţă mai mică de 20 de m de locuinţa persoanei vătămate Irimia Maria Aneta, de locuinţa fiicei persoanei vătămate: Ianos Denisa Gabriela şi de locul de muncă al persoanei vătămate Irimia Maria Aneta, prev. de art. 66 alin.1 lit.o) C.p., toate pe o perioadă de 1 an, care se execută potrivit art. 68 alin.1 lit.b) C.p.. În temeiul art.65 alin.1 şi 3 C.p., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a), b), n) şi o) C.p., având conţinutul expus mai sus. În temeiul art.396 alin.2 şi alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul BOTA IOAN la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art.371 C.p. (faptă săvârşită la data de 25.07.2022). Potrivit art.38 alin.1 şi 2 C.p., constată că infracţiunile care fac obiectul prezentei cauze se află în concurs, motiv pentru care în temeiul art.39 alin.1 lit.b) C.p., contopeşte cele două pedepse principale mai sus menţionate şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 1 lună, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 (un) an 1 (una) lună închisoare. În baza art.45 alin.1 C.p., aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b), n) şi o) C.p., având conţinutul expus mai sus, pe o perioadă de 1 an, care se execută potrivit art. 68 alin.1 lit.b) C.p., alături de pedeapsa principală rezultantă de 1 an 1 lună închisoare. În baza art.45 alin.5 rap. la art.45 alin.1 C.p., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a), b), n) şi o) C.p., având conţinutul expus mai sus, care se execută conform art.65 alin.3 C.p., în situaţia în care se va dispune executarea pedepsei principale în regim de detenţie. În temeiul art.72 alin.1 C.p., deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată perioada reţinerii de la 03.08.2022 la 04.08.2022, a arestului la domiciliu din data de 07.08.2022 la data de 14.11.2022. Constată că inculpatul s-a aflat sub măsura controlului judiciar în intervalul 04.08.2022-06.08.2022. În baza art.91 şi art.92 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art.404 alin.2 C.p.p. rap. la art.93 alin.1 C.p., pe durata termenului de supraveghere stabilit, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului executarea obligaţiei prev. de art. 93 alin.2 lit.b) C.p., respectiv să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art.93 alin.3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Bibliotecii Judeţene ,,Ovid Densuşianu” Hunedoara - Deva sau în cadrul Consiliului Local Deva - Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva, pe o perioadă de 60 de zile. Conform art.404 alin.2 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 C.p. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere sau a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligaţiilor stabilite de instanţă. În temeiul art.399 alin.3 lit.b) C.p.p. rap. la art.241 alin.1 ind.1 lit.a) C.p.p. constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu dispusă prin Încheierea penală nr. 474/CC/2022 din 05.08.2022 pronunţată în dosarul nr. 5425/2212022 al Judecătoriei Deva, rămasă definitivă prin necontestare la data de 07.08.2022 şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului. Hotărârea este executorie cu privire la măsura preventivă, conform art.399 alin.4 C.p.p.. În temeiul art.109 C.p., obligă pe inculpat să urmeze un tratament medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În baza art.162 alin.3 C.p.p. dispune conservarea mijloacelor de probă constând în imaginile video stocate pe un stick şi pe un CD, aflate în 2 plicuri, înregistrate sub nr.76/MMP/27.09.2022 în Registrul mijloacelor de probă al Judecătoriei Deva. În temeiul art.397 alin.1 rap. la art.19, 25 alin.1 C.p.p. şi la art.1349, 1357 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Irimia Maria-Aneta şi în consecinţă, obligă pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 200 de lei, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 12000 lei, reprezentând daune morale. Respinge, în rest, pretenţiile civile formulate de partea civilă Irimia Maria-Aneta. În temeiul art.276 alin.6 C.p.p., obligă pe inculpat la plata către partea civilă Irimia Maria-Aneta a sumei de 2200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În temeiul art.274 alin.1 C.p.p., obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 1000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art.275 alin.6, onorariul care se cuvine doamnei avocat Lungu Teodora Cristina – apărător desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 1622 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Hunedoara. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronunţată prin punerea la dispoziţia procurorului şi a inculpatului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.11.2022.
Hotarare 1251/2022 din 14.11.2022În baza disp. art.391 alin.1 C.p.p., stabileşte termen de pronunţare la data de 14.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2022În vederea administrării probaţiunii testimoniale.
Incheiere de sedinta din 07.11.2022