M*** I*** D****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C.p.p., Constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 7285/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, privind pe inculpatul: M I D, cetă?ean român, divor?at, cu obliga?ii militare îndeplinite, studii medii, administrator la SC E F SRL, fără antecedente penale, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, faptă prev. ?i ped. de art. 336 alin. (1) C.p. Constată legalitatea administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M I D. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 09.05.2022
Incheierefinalacamerapreliminara257/2022 din 09.05.2022