A******** J******** D* F***** S****** P*** Î*********** C****** N****** A****
PetentRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de petenta Asociaţia Judeţeană de Fotbal Suceava cu sediul în municipiul Suceava, str. 1 Decembrie 1918, nr. 7, jud. Suceava. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la data comunicării. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.11.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 01.11.2022Amână pronuntarea la data de 01.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 31.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2022Repune cauza pe rol. Fixează termenul de judecată la data de 31.10.2022, sala 352, ora 12.00, complet C15, cu citarea petentei. Petenta se citează cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, sub sancţiunea suspendării cauzei, în temeiul art. 242 al. 1 Cod procedură civilă următoarele: - Pentru membrii care au depus cerere de afiliere, dovada că reprezentanţii lor au fost împuterniciţi în acest scop de către organele de conducere ale persoanelor juridice/ dovada exprimării voinţei de asociere şi precizarea scopului propus. Cu drept la calea de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţe, astăzi, data de 04.10.2022
Incheiere de sedinta din 04.10.2022Amână pronunţarea la data de 04.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 03.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2022Având în vedere cererea de amânare formulată de către reprezentantul petentei prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că nu a intrat în posesia tuturor documentelor solicitat de către instanţa de judecată,
Incheiere de sedinta din 08.09.2022Refacerea procedurii de citare cu petenta, care va fi citată cu menţiunea de a depune la dosar următoarele: cazierele fiscale ale tuturor entităţilor cu privire la care se declară afilierea, împreună cu cererile de aderare, conform art. 8 lit. f din O.G. nr, 39/2015, respectiv împreună cu dovada înscrierii acestora în registrul sportiv al Tineretului şi Sportului sau, după caz, al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi competenţă teritorial, în acord cu prevederile Statutului, cazierele fiscale şi cererile de retragere ale tuturor entităţilor care doresc dezafilierea, procesul verbal al Adunării Generale împreună cu o listă nominală a entităţilor care doresc afilierea şi a entităţilor care doresc dezafilierea, având în vedere că în Hotărârea Adunării Generale din 26.06.2022 se menţionează cu titlu general că se aprobă afilierea şi dezafilierea unor membri şi actele constitutive ale asociaţiei, respectiv actul constitutiv şi statutul, împreună cu actele adiţionale, în formele anterioare solicitării de modificare, din cuprinsul cărora să reiasă datele de identitate ale membrilor asociaţi şi componenţa iniţială a organelor de conducere ale asociaţiei, în acord cu dispoziţiile art.6 din OUG 26/2000 Amână cauza la data de 08.09.2022, ora 11:00, sala 352, complet C15. Dată în şedinţa publică la data de 18 iulie 2022.
Incheiere de sedinta din 18.07.2022