C****** V*******
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (2) şi (10) Cod procedură penală, condamnă inculpatul C. V. trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 lei (150 zile amendă X 20 lei). Dispune aplicarea prevederilor art. 114 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 195/2002 si comunicarea prezentei hotărâri către IPJ Olt, după rămânerea definitivă. În temeiul art. 404 alin.(4) lit. e) raportat la art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 500 lei pentru faza de urmărire penală). În temeiul art. 407 alin. (1) C. Pr. Pen. dispune comunicarea copiei hotărârii, minutei inculpatului C. V. şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, care se depune la Judecătoria Corabia. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, a procurorului de către grefa instanţei, astăzi, 28.06.2022.
Hotarare 147/2022 din 28.06.2022In temeiul art. 391 alin. 1,2,3 C. Pr.Pen. amana deliberarea , redactarea si pronuntarea hotararii la data de 28.06.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2022