B**** D**** S*****
ReclamantC******* E******* P******* C**** O*****
PârâtB**** C*****
ReclamantB**** I****
ReclamantRespinge ca nefondată cererea de chemare în judecată având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamantul Bitea David Ştefan, alături de părinţii acestuia, B**** C***** şi Bitea Ionuţ, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Economic „Partenie Cosma” Oradea. Obligă reclamantul, prin părinţii acestuia, B**** C***** şi Bitea Ionuţ, la plata cheltuielilor de judecată faţă de pârât în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 12 octombrie 2022.
Hotarare 653/2022 din 12.10.2022Amână pronuntarea pentru data de 12.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2022În vederea administrării probei testimoniale, pentru a fi citat martorul Negrean Daniel, amână judecarea cauzei pentru data de 28.09.2022, ora 11, sala 2, complet CAF 4.
Incheiere de sedinta din 08.06.2022În vederea depunerii de către reprezentantul pârâtului, a înscrisurilor solicitate la acest termen, precum şi în vederea administrării probei testimoniale, pentru a fi citate cele două martore încuviinţate reclamanţilor la acest termen, amână judecarea cauzei pentru data de 08.06.2022, ora 11, sala 2, complet CAF 4.
Incheiere de sedinta din 11.05.2022