P******* C****** D******* (**** P******
PetentP***** V***** G****
IntimatAdmite sesizarea formulată de petenta Comuna Dorneşti, prin primar, privind pe contravenientul-intimat P***** V***** G****, şi în consecinţă:Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 500 de lei aplicată contravenientului-intimat prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PSVY nr.0016680 din data de 05 iunie 2020 întocmit de Postul de Poliţie Satu Mare, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 32 de ore în cadrul Primăriei comunei Dorneşti, jud.Suceava, natura activităţilor ce vor fi prestate de acesta în folosul comunităţii, se va stabili ţinând seama de aptitudinile sale fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale.Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Rădăuţi. Pronunţată azi, 18 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 164/2023 din 18.01.2023