A** B**** S*****
CreditorH***** L***** T****** A* D********* I* I* H***** L*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC PAŞCA CIPRIAN- NARCIS şi, în consecinţă: Încuviinţează extinderea executării silite în dosarul execuţional nr. 1574/E/2014 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC PAŞCA CIPRIAN- NARCIS, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare AVE BIHOR SRL împotriva numitului HEVESI LASZLO în calitate de persoană fizică titular al debitoarei ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ HEVESI LASZLO, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa Civilă nr.298/05.06.2014 pronunţată de Judecătoria Salonta în dosarul nr.391/833/2014, executorie de drept. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumei de 1.020,60 lei, reprezentând debit restant, a sumei de 639,10 lei, reprezentând penalităţi de întârziere restante până la data de 10.12.2014, plus penalităţi, în continuare, conform contractului, până la plata efectivă şi a sumei de 50 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată; la care se vor adăuga cheltuielile de executare ocazionate. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu azi, 06.04.2022. Pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 06.04.2022.
Incheiere de executare silita 259/2022 din 06.04.2022