C********* G****** P*******
PetentÎn temeiul art. 517 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 125 alin. (4) lit. b) C. pen., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare anticipată formulate de petentul C********* G****** P*******, în prezent aflat în executarea în Penitenciarul Arad a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie. Menţine termenul stabilit de Comisia pentru acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Arad pentru rediscutarea situaţiei persoanei condamnate, respectiv data de 16.08.2022. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru petent, în cuantum de 313 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Arad şi rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 28.04.2022.
Hotarare 777/2022 din 28.04.2022