N**** V*****
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria One?ti, ce formează obiectul dosarului de urmărire penală nr.3154/P/2022. Dispune arestarea preventivă a inculpatului N**** V*****, pentru săvârşirea infracţiunii, de nerespectare a ordinului de protecţie, prev. de art. 47 alin. 1 din Legea 217/2003, cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18.12.2022 şi până la data de 16.01.2023, inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu. Onorariul apărătorului din oficiu Ochiroş Andrei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpatul prezent şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu azi, 18.12.2022, ora 15.00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 581/2022 din 18.12.2022