T**** Ş******* M*****
IntimatÎn baza art. 586 raportat la art. 63 alin. 1 C.proc.pen., Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea privind înlocuirea amenzii penale în cuantum de 3590 lei, aplicată condamnatei T**** Ş******* M*****, prin sentinţa penală nr. 595 din 24.11.2021 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. 4724/288/2020, definitivă la data de 28.12.2021, prin neapelare. În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară, respectiv Tribunalul Vâlcea, în 3 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 18 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia intimaţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 405 alin. 1 C. proc. pen.
Hotarare 13/2023 din 18.01.2023Amână pronunţarea la data de 18 ianuarie 2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2023Amână judecarea cauzei pentru a se solicita relaţii.
Incheiere de sedinta din 02.11.2022Amână judecarea cauzei faţă de lipsa de procedură.
Incheiere de sedinta din 21.09.2022