S********* H* T***** P********** S*************** R*********** R***********
Intimat ReclamantG**** F********* S*********** R***********
Apelant PârâtRespinge, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelanta – pârâtă GARDA FORESTIERĂ SUCEAVA împotriva Sentinţei civile nr. 1574 din data de 19.05.2022, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 7124/314/2020, intimată fiind reclamanta HS TIMBER PRODUCTIONS S.R.L. – SUCURSALA RĂDĂUŢI. Respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatei – reclamante privind obligarea apelantei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată din apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Suceava. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ., astăzi, data de 25.01.2023.
Hotarare 73/2023 din 25.01.2023Amână pronunţarea la data de 25.01.2023. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, data de 11.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2023