L***** S**** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea privind pe reclamanta L***** S**** M**** şi pârâta C*** J******** D* P***** A****. Anulează Decizia nr.R26463/26.07.2021 emisă de pârâtă şi dispune obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie ce i se cuvin reclamantei potrivit Legii 8/2006. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 18 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 893/2022 din 18.11.2022Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 18 noiembrie 2022. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată azi, 10 noiembrie 2022 la Tribunalul Argeş-Sectia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea solutiei la dispozitia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2022