C****** R***** M*****
ContestatorS******** P***** D* E********* A P************ M*********** P******
IntimatRespinge contesta?ia la executare formulată de contestatorul C R M în contradictoriu cu intimatul Serviciul de Exploatare a Patrimoniului Mun. Pite?ti ca neîntemeiată. Obligă contestatorul să plătească către BEJ Copaci suma de 30,90 lei reprezentând cheltuieli de fotocopiere dosar. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Pite?ti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 30.09.2022.
Hotarare 6191/2022 din 30.09.2022Amână pronunţarea la data de 30.09.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2022Încuviin?ează proba cu înscrisuri pentru ambele păr?i, apreciind că este admisibilă, utilă ?i concludentă solu?ionării cauzei, în temeiul art. 258 din codul de procedură civilă raportat la art. 255 din codul de procedură civilă. La solicitarea contestatorului, prin apărător, acordă un termen de judecată, pentru a lua la cuno?tin?ă de cuprinsul dosarului de executare ?i va pune în vedere acestuia să achite contravaloarea fotocopierii dosarului de executare, în cuantum de 30,90 lei, iar pentru următorul termen să depună înscrisurile certificate pentru conformitate cu originalul. Amână judecarea cauzei la 16.09.2022, ora 08:30, sala 2, complet C5-11, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2022
Incheiere de sedinta din 24.06.2022