P****** F*****
CondamnatÎn temeiul art.587 alin.2 C.p.p. raportat la art. 59-60 C.p. (1969), cu aplicarea art.5 C.p. (2009), respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul – condamnat PUSCASU FLORIN, deţinut în Penitenciarul Deva, în temeiul mandatului de executare nr. 372/2014 emis de Tribunalul Alba. În temeiul art.587 alin.2 C.p.p., menţine termenul fixat de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul PNT Deva pentru reiterarea cererii de liberare condiţionată, respectiv data de 10.02.2023. În temeiul art.275 alin.2 C.p.p., obligă pe petentul-condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 340 lei se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Hunedoara. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia petentului-condamnat şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18.10.2022.
Hotarare 1128/2022 din 18.10.2022