A********** I******* S**
ReclamantS* E****** R****** A******** - R********** S***
PârâtS****** M**** D*****
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta A********** I******* S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat S****** M**** D*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 662,19 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 21.07.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi 595 lei onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 26.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 15890/2022 din 26.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 26.10.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2022