V***** I****
ReclamantP******* C****** B********
PârâtU** C***** B********
PârâtRespinge excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinare. Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicarea hotărârii. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 08.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.
Hotarare 946/2022 din 08.12.2022Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 08 decembrie 2022. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 24 noiembrie 2022 la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2022Admite în parte cererea formulată de reclamantă prin apărător şi pune în vedere pârâţilor prin apărător ca până la termenul viitor să depună la dosar dovada că s-a pus la dispoziţia reclamantei lista funcţiilor publice vacante corespunzătoare, având în vedere că s-a comunicat acest aspect odată cu preavizul din 02.09.2021; fişa postului pentru reclamantă anterior emiterii dispoziţiei şi conform noii organizări postul nou înfiinţat sau cel care a preluat şi atribuţiile noi faţă de cele pe care le avea reclamanta, iar într-o astfel de situaţie fişa postului pentru postul nou înfiinţat cu noile atribuţii. Respinge celelalte cereri formulate de reclamantă prin apărător, apreciază că nu sunt relevante în raport de obiectul cauzei. De asemenea, pune în vedere reclamantei prin apărător să precizeze în scris dacă s-a formulat contestaţie împotriva Hotărârii de Consiliu Local nr.45/30.08.2021 şi în caz afirmativ să depună la dosar dovada în acest sens. Amână judecarea cauzei la 24.11.2022. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Septembrie 2022, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 08.09.2022Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de părţi. Ia act de faptul că reclamanta prin apărător renunţă la încuviinţarea şi administrarea probei cu interogatoriu. Uneşte cu fondul cauzei excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinare, apreciind că pentru soluţionarea acestora este necesară administrarea de probe comune cu fondul. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantei. Amână judecarea cauzei la 08.09.2022. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2022, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 09.06.2022