H****** I***
ReclamantB**** V******
PârâtAnulează cererea având ca obiect succesiune+partaj, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi 12.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 12.07.2022Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petent.Dispune scutirea petentului în proporţie de 50% de la plata taxei de timbru stabilită în sarcina sa la valoarea de 11030,6 lei pentru cererea formulată de petent în acest dosar, urmând ca suma de 5.515,30 lei să fie achitată din fondurile Ministerului Justiţiei, iar petenta să achite diferenţa de 5.515,30 lei în termen de 30 zile de la primirea prezentei. Atrage atenţia petentei asupra dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 privind restituirea ajutorului public, în situaţiile expres prevăzute, precum şi asupra prevederilor art. 44 alin. (4) din OUG nr. 80/2013.Pronunţată astăzi, 25.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 25.05.2022