M***** N******
PetentÎn temeiul art. 587 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 100 din Codul penal, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată petentul condamnat M N, în prezent deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş, în executarea pedepsei de 3 ani, o lună şi 10 zile închisoare. Stabileşte data de 22.09.2022 după care cererea de liberare condiţionată poate fi reînnoită şi situaţia petentului condamnat poate fi reanalizată şi în cadrul Comisiei de liberare condiţionată. În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă petentul la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin.(6) Cod procedură penală, suma de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av. T E, conf. delega?iei nr.2778/2022, în substituire av. I R S, se avansează de către stat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05 iulie 2022.
Hotarare 722/2022 din 05.07.2022În temeiul art. 405 alin. 2 din Codul de procedură penală stabileşte termen în vederea deliberării şi pronunţării hotărârii la data de 05 iulie 2022, pronunţare care va avea loc prin punerea minutei hotărârii la dispoziţia părţii şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 iunie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.06.2022