Dosar 7424/190/2022 din 29.09.2022

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7424/190/2022
Data dosar:
29.09.2022
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2022 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.1 - Special
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta K I I RO S.A. în contradictoriu cu pârâta S C. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 1.453,58 lei reprezentând debit principal, penalităţi contractuale aferente, calculate potrivit prevederilor contractuale până la data cesiunii de creanţă 22.12.2021, precum şi dobânda legală de la data de 23.12.2021 şi până la data plăţii efective. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 803,25 lei cu titlu de despăgubiri pentru încetare prematură contract, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată astăzi, 19 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 402 C.proc.civ.

    Hotararecameraconsiliu5154/2022 din 19.12.2022
  • Sedinta din data de 09.12.2022 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.14 - Special stagiar
  • Amână pronunţarea

    A.P. 19.12.2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD