E***** D******
Reclamant ReclamantS*** A********* D**** S***
Pârât PârâtD******* D* S******* P****** A****
Pârât PârâtI************ T********* D* M**** A****
Pârât PârâtSe emite adresă către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, în sensul de a efectua expertiza tehnică judiciară încuviinţată la termenul anterior, cu desemnarea unui expert care are în competenţe specialitatea medicina muncii, urmând ca acesta să constate dacă are caracter profesional boala reclamantului, respectiv fibroză pulmonară, boală ce a făcut obiectul cercetării, potrivit procesului-verbal nr.118 din 17.09.2020 încheiat de D******* D* S******* P****** A****. Pentru efectuarea expertizei, se va înainta institutului dosarul administrativ cu privire la cercetările efectuate. Onorariul pentru efectuarea expertizei va fi transmis de către Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă până la următorul termen de judecată şi se stabileşte în sarcina reclamantului E***** D******. Amână judecarea cauzei la 21 februarie 2023, pentru când părţile au cunoştinţă de termen potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 decembrie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 06.12.2022Încuviinţează proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea medicina muncii pentru a se constata caracterul profesional al bolii reclamantului, ce a făcut obiectul cercetării, potrivit procesului-verbal nr.118/17.09.2020 încheiat de D******* D* S******* P****** A****, cu referire la boala reclamată, respectiv fibroză pulmonară. Se emit adrese către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, pentru a înainta la dosar o listă cu cel puţin trei experţi în specialitatea medicina muncii, pentru a se putea desemna un expert prin tragere la sorţi. Se emite către Serviciului Judeţean de Medicină Legală Argeş, în sensul de a indica dacă la nivelul acestei instituţii există medici care să aibă această specialitate – medicina muncii, pentru constatarea caracterului profesional al bolii reclamantului, respectiv fibroză pulmonară. Se emite adresă către D******* D* S******* P****** A**** în sensul de a înainta dosarul administrativ cu privire la cercetările efectuate de această instituţie, potrivit procesului-verbal nr.118 din 17.09.2020. Amână judecarea cauzei la 06 decembrie 2022, pentru când părţile au cunoştinţă de termen potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 septembrie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 06.09.2022Admite apelul. Anulează în parte sentinţa şi reţine cauza spre soluţionare, sub aspectul bolii ce a făcut obiectul cercetării potrivit procesului-verbal nr.118/17.09.2020, încheiat de DSP Argeş. Menţine în rest sentinţa. Acordă termen de judecată la data de 06.09.2022. Se citează părţile. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei, astăzi, 03.05.2022.
Hotarare 2275/2022 din 03.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 03 mai 2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2022