L**** I**** C******
InculpatRespinge cererea formulată de inculpatul L**** I**** C****** de revocare a măsurii arestului preventiv. În temeiul art. 348 C.p.p. rap. la art. 207 alin. 6 C.p.p. constată legalitatea măsurii arestării preventive şi în temeiul art. 242 alin.2 C.p.p. şi art. 211 C.p.p. înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul L**** I**** C****** prin încheierea din 14.12.2021 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. 36055/3/2021, cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În temeiul art. 215 alin.1 C.p.p. impune inculpatului L**** I**** C****** ca, pe durata măsurii controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C. p. p., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului Băran Isac respectarea următoarelor obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; b) să nu comunice în mod direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele vătămate Băluţă Carmen, Cârjan Constantin, Boangiu Daniel, Boangiu Niculaie, cu reprezentanţii persoanelor vătămate SC Tinmar Energy SA şi SC Foraj Sonde SA Videle, cu martorii Miţoi Valentin Ştefan, Mihai Marius Antonio şi Mustaţă Ştefan Radu. Supravegherea respectării măsurii controlului judiciar şi a obligaţiilor impuse inculpatului L**** I**** C****** se va face de către Poliţia Municipiului Craiova, judetul Dolj. În baza art. 215 alin. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii controlului judiciar sau a obligaţiilor ce îi revin potrivit celor de mai sus, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestatie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 05.12.2022
Incheiere finala dezinvestire din 05.12.2022