B** M**** D***** V*****
PetentB**** T*********** S* L* S***** P**** A***
CreditorAdmite cererea formulată de petentul B** M**** D***** V*****. Încuviin?ează executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.381MFRT022/15.11.2021, privind pe creditoarea BANCA TRANSILVANIA SA ?i pe debitorul NAZAROV DUMITRU MARIAN, pentru recuperarea sumei de 6553,35 lei, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale, precum şi cheltuielile de executare calculate pe parcursul procedurii execuţionale, pâna la recuperarea integrala a creanţei, urmând ca executarea silită sa se efectueze prin oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, cu respectarea dispoziţiilor art. 652 alin. (1) – (4) C. proc. civ. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.10.2022.
Incheiere de executare silita 3673/2022 din 28.10.2022