B** M**** D***** V*****
PetentB**** T*********** S* L* S***** P**** A***
CreditorAdmite cererea. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 2852/2022 al B** M**** D***** V*****, împotriva debitorului Bota Ioan, la cererea creditorului BANCA TRANSILVANIA S.A.. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a titlului executoriu constând în contractul de credit din data de 28/12/2021 ?ncheiat cu Banca Transilvania SA, pentru recuperarea creanţei în sumă de 2951,93 lei, reprezentând creanţă, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării creanţei, la care se adaugă cheltuielile de executare calculate pe parcursul procedurii execuţionale, până la recuperarea integrală a creanţei, urmând ca executarea silită să se efectueze simultan sau succesiv prin executare silită mobiliară şi imobiliară, aceasta din urmă ?n limita competenţei executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul, cu respectarea prevederilor art. 819 şi 813 alin. 5 Cod procedură civilă. Definitivă. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 03/11/2022.
Incheiere de executare silita 3757/2022 din 03.11.2022