B***** M****
ContestatorC*** D* P***** A J******** I****
IntimatRespinge excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea . Anulează Decizia nr.135809/27.01.2022. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului şi să emită o nouă decizie în acest sens, retroactiv, începând cu data de 01.01.2022, cu luarea în considerare a sumelor reprezentând acord global, atestate de adeverinţa nr.56/29.04.2020, în schimbul celor deja valorificate. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 21.12.2022.
Hotarare 3425/2022 din 21.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 21.12.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2022În vederea legalei constituiri a completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 02.11.2022Admite declaratia de ab?inere formulată de doamna asistent judiciar Pasarin Ruxandra Livia, cu privire la solu?ionarea dosarului nr. 755/93/2022 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi 27.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna asistent judiciar Manuela Miclea, cu privire la soluţionarea dosarului nr. 755/93/2022 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi 27.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere abtinere din 27.10.2022