G**** C***** S**
PetentU** O***** Ş****** M***
IntimatA********* R******** Ş* L****** - A** C*** S*
IntimatAdmite contestaţia formulată de ARL Cluj SA în contradictoriu cu Or.Şomcuta Mare. Anulează rezultatul procedurii de achiziţie publică comunicat prin adresa nr. 4634 din data de 25.05.2022, raportul procedurii de achiziţie publică nr. 4638 din data de 29.05.2022, precum şi actele anterioare sau subsecvente şi sau conexe acestora, în partea dedicată ofertei depuse de G C SRL. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea prezentei decizii să ducă la îndeplinire măsurile de remediere şi anume să reanalizeze propunerea tehnică depusă de G C SRL, cu respectarea dispozi?iilor legale şi potrivit considerentelor prezentei hotărâri. Respinge cererea de intervenţie accesorie în folosul autorităţii contractante formulate de G C SRL. Decizia este definitivă. Pronunţată la data de 19.09.2022, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei
Hotarare 837/2022 din 19.09.2022Amână pronunţarea la data de 19.09.2022 din lipsă de timp pentru a delibera urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.09.2022Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, va amâna pronunţarea la data de 15.09.2022 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2022Admite plângerea formulată de petenta GC S.R.L. împotriva Deciziei CNSC nr. 1432/C8/1351 din data de 11.07.2022, pe care o desfiinţează în parte. Menţine Decizia CNSC nr. 1432/C8/1351 din data de 11.07.2022 cu privire la soluţia dată cererii de încuviinţare în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată de GC SRL.şi la excepţiile lipsei de obiect şi a lipsei de interes a contestaţiei. Stabileşte termen la data de 08.09.2022, ora 8:30 pentru soluţionarea pe fond a motivelor din contestaţia formulată de ARL ce nu au format obiectul analizei Consiliului. Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare. Definitivă şi executorie. Pronunţată în data de 12.08.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare intermediara 7/2022 din 12.08.2022