Dosar 772/94/2022 din 11.01.2022

cerere de valoare redusă fără citare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 772/94/2022
Data dosar:
11.01.2022
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă fără citare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.07.2022 la ora 08:30

    Complet: C4 c.c. am .pr.
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta C* A*** C*** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat B**** N******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1178,37 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 07.07.2022 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1002 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 07.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 11635/2022 din 07.07.2022
  • Sedinta din data de 23.06.2022 la ora 08:30

    Complet: C4 c.c. am .pr.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 07.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.06.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2022
  • Sedinta din data de 08.06.2022 la ora 08:30

    Complet: C4 C.C.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 23.06.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.06.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD