S******** D* P********* I***
PetentT***** N***
CondamnatÎn baza art. 585 alin.1 lit. b), alin. 2 şi 3 C.pr.pen., admite sesizarea din oficiu având ca obiect „alte modificări de pedepse” privind pe petentul-condamnat Todică Nicu. În temeiul art. 41, alin. 1 Cod penal cu aplicarea Deciziei nr. 22/2020 a Î.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constată că pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 806/2022 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 27.04.2022, reprezintă primul termen al recidivei postcondamnatorii în raport cu pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 835/2022 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 27.04.2022 (al II-lea termen al recidivei postcondamnatorii) privitor la care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 97, alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 835/2022 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 27.04.2022. În temeiul art.43 alin. 1 şi 2 C.pen, adaugă pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 835/2022 a Judecătoriei Iaşi, la pedeapsa anterioară neexecutată de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 806/2022 a Judecătoriei Iaşi, rezultând, în final, pedeapsa de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare, pe care petentul o va executa în regim de detenţie. În temeiul art. 45, alin. 1, lit. a) Cod penal, aplică pe lângă pedeapsa rezultantă principală pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi h) Cod penal aplicată prin sentinţa penală nr. 806/2022 a Judecătoriei Iaşi, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi exercitarea dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce urmează a se executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 10 luni închisoare. În baza art. 45, alin. 5 Cod penal aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a), b) şi h) Cod penal, pedeapsă ce urmează a se executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 40 alin. 3, art. 72 alin. 1 Cod penal, scade din pedeapsa închisorii aplicată petentului durata reţinerii şi arestului preventiv de la 01.03.2012 până la 11.05.2012, precum şi perioada reţinerii, arestului preventiv şi a detenţiei executate de la data de 04.08.2021 la zi (conform sentinţei penale nr. 806/2022 a Judecătoriei Iaşi şi a sentinţei penale nr. 835/2022 a Judecătoriei Iaşi). Retrage mandatul de executare nr. 891/2022 emis în baza sentinţei penale nr. 806/2022 a Judecătoriei Iaşi ?i dispune emiterea unui mandat în baza prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive. Menţine celelalte dispoziţii ale sentin?elor penale sus-menţionate. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu- av. Nechita Daniela, delegaţie 2162/2022- în cuantum de 340 lei rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Soluţionaţă în şedinţă publică şi pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţe, azi, 29.12.2022.
Hotarare 1820/2022 din 29.12.2022Amână pronun?area la data de 29 decembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 20.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2022amână cauza la 8.12.2022 în vederea administrării probelor
Incheiere de sedinta din 17.11.2022