P**** G******* M*****
CondamnatÎn baza art. 598 alin. 1 lit. c Cod procedură penală admite contestaţia la executare privind pe condamnatul P**** G******* M*****, deţinut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Deduce din pedeapsa de 9 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1644 din 26.11.2021 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 32/C/27.01.2022 a Tribunalului Mehedinţi, un număr de 72 de zile considerate ca executate suplimentar ca măsură compensatorie conform art. 55 ind. 1 din Legea nr. 169/2017, pentru perioada executată anterior 04.11.2014-13.03.2018. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu, avocat Florescu Andreea, desemnat pentru inculpat în baza art. 597 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 90 lit. a Cod procedură penală, în cuantum de 313 lei, conform delegaţiei nr. 2237 din 07.09.2022 se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare, conform dispoziţiilor art. 597 alin. 7 Cod procedură penală. Pronunţată, astăzi, 17.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 raportat la art. 405 alin 1 Cod procedură penală.
Hotarare 1394/2022 din 17.10.2022În temeiul art. 391 alin 2 Cod procedură penală deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 17.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2022Având nevoie de timp pentru deliberarea şi pronunţarea hotărârii, în temeiul art. 391, al. 1 Cod procedură penală acestea vor avea loc la data de 13.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2022Dispune emiterea unei adrese către Judecătoria Dr. Tr. Severin-BEP şi către IPJ Mehedinţi pentru a se comunica o fişă de cazier.
Incheiere de sedinta din 13.09.2022