Dosar 7816/94/2022 din 17.03.2022

infracţiuni la alte legi speciale art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 Încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7816/94/2022
Data dosar:
17.03.2022
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni la alte legi speciale art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 Încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.07.2022 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul NAE AUREL-NICOLAE, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protec?ie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protec?ie în formă continuată, faptă prev. de art. 47 alin. 1 din Legea nr.217/2003 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (2 acte materiale). În baza art. 91 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei principale pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., obligă inculpatul NAE AUREL-NICOLAE să frecventeze un curs de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul NAE AUREL-NICOLAE va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile în cadrul Primăriei Comunei Tunari sau Club Sportiv Tunari din Comuna Tunari, sat Tunari, Str. Mihai Eminescu nr. 1, jud. Ilfov. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov. Ia act că inculpatul NAE AUREL-NICOLAE a fost re?inut din data de 26.02.2022, ora 00:00 ?i până la data de 27.02.2022, ora 00:00 ?i arestat preventiv din data de 26.02.2022 până la data de 28.05.2022. În temeiul art. 399 alin. 1 C.proc.pen. rap. la art. 242 alin. 1 C.proc.pen. revoca măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul NAE AUREL-NICOLAE, prin încheierea nr. 1048/26.05.2022 în dosarul nr. 7816/94/2022, a Judecătoria Buftea definitivă la data de 28.05.2022 prin necontestare.. Ia act că nu există constituire de parte civilă. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul NAE AUREL-NICOLAE la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (800 lei în faza de urmărire penală şi 700 lei în faza de judecată). Respinge, ca neîntemeiată, cererea de majorare onorariu formulată de apărătorul din oficiu, av. Paun Luca Ioan. Onorariul apărătorului din oficiu, av. Paun Luca Ioan, în cuantum de 1.495 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată astăzi, 11.07.2022, prin punerea hotărârii redactate la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.

    Hotarare 511/2022 din 11.07.2022
  • Sedinta din data de 07.07.2022 la ora 08:30

    Complet: C1 AM.PR.
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 11.07.2022, ora 10.30, pentru când se citează păr?ile în vederea citirii actului de sesizare a instan?ei în prezen?a inculpatului asistat de avocat din oficiu Păun Luca Ioan. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.07.2022.

    Incheiere de sedinta din 07.07.2022
  • Sedinta din data de 23.06.2022 la ora 10:00

    Complet: C1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 07.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.06.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD