M****** M******
CondamnatRespinge, ca prematură, cererea formulată de persoana privată de libertate M****** M******, deţinut în Penitenciarul Vaslui, privind liberarea sa condiţionată anterior executării integrale a pedepsei închisorii în a cărei executare se află. În baza art.587 alin.2 Cod de procedură penală, menţine pentru reiterarea cererii de liberare condiţionată a condamnatului termenul definitiv stabilit, conf. sent. pen. nr.1236/23.09.2022 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 01.10.2022 prin necontestare, respectiv după data de 31.03.2023. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală obligă petentul condamnat la plata către stat a cheltuielilor judiciare avansate, în cuantum de 500 lei. Suma de 340 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu-av. Păsărică Carmina-deleg. nr.2535/2022, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată, prin punerea minutei hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţe, conform art.405 alin.1,2 C.p.p., azi, 29.11.2022.
Hotarare 1614/2022 din 29.11.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, amână pronunţarea în cauză pentru data de 29 noiembrie 2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2022